Somnul e un loc sigur, liniștit, acel moment din zi când ne refugiem în propriile vise și ne lăsăm grijile deoparte. Dar pentru unii, nopțile pot deveni terenul unor comportamente stranii, care se petrec în mod involuntar, fără ca persoana să fie conștientă de ele. Somnambulismul sau mersul în somn este una dintre cele mai enigmatice și fascinante tulburări ale somnului. De la episoade simple, în care cineva se ridică din pat și stă în picioare câteva secunde, până la cazuri mai complexe în care oamenii pot merge prin casă, deschide uși, mănâncă sau chiar pleacă din locuință – toate acestea se pot întâmpla fără nicio amintire a celor întâmplate. Fenomenul ridică întrebări firești: de ce apare, cine e mai predispus, cât de periculos poate fi și ce e de făcut când cineva apropiat suferă de așa ceva?
Ce este somnambulismul și cum se manifestă
Somnambulismul face parte din categoria parasomniilor – acele comportamente anormale care apar în timpul somnului. De obicei, apare în faza de somn profund, cunoscută ca somnul cu unde lente sau somnul N3. Această fază are loc mai ales în prima treime a nopții, motiv pentru care episoadele de somnambulism sunt mai frecvente în primele ore de somn.
Ceea ce este interesant e că persoana aflată într-un episod de somnambulism pare trează, cu ochii deschiși și uneori chiar cu un chip expresiv sau alert. Însă, în realitate, ea este într-o stare parțială de conștiență, între somn și veghe, incapabilă să răspundă coerent la stimuli sau să proceseze ce se întâmplă în jur. Comportamentele pot varia de la simple mișcări – cum ar fi statul în șezut, vorbitul în somn sau mersul – până la acțiuni mai elaborate, cum ar fi îmbrăcatul, folosirea toaletelor, mâncatul sau, în cazuri rare, chiar conducerea unei mașini.
Un aspect comun tuturor cazurilor este amnezia post-episod: majoritatea persoanelor nu își amintesc nimic din ce au făcut. Pentru un observator, comportamentul pare straniu, dar cel afectat nu conștientizează deloc ce a făcut în timpul nopții. Deși majoritatea episoadelor durează doar câteva minute, uneori pot fi mai lungi sau pot implica pericole reale, mai ales dacă persoana ajunge în afara casei sau se află într-un mediu nesigur.
Cine și de ce ajunge să fie somnambul?
Somnambulismul este mai frecvent în copilărie, afectând între 10% și 30% dintre copii la un moment dat, de obicei între 4 și 12 ani. Mulți dintre ei „se vindecă” natural până la adolescență, fără tratamente. În cazul adulților, doar 1-4% continuă să aibă episoade regulate, iar în aceste situații cauzele pot fi mai complexe și uneori asociate cu alte tulburări sau factori psihologici.
Cercetătorii cred că există o componentă genetică importantă. Dacă unul dintre părinți a fost somnambul în copilărie, copilul are șanse mai mari să manifeste aceleași comportamente. Dar genele nu sunt singurele vinovate. Anumiți factori pot declanșa sau agrava episoadele:
- Lipsa de somn sau oboseala extremă
- Stresul și anxietatea
- Febra, mai ales la copii
- Schimbările bruște ale rutinei de somn (de exemplu, călătorii sau program de muncă în ture)
- Consumul de alcool sau anumite medicamente
- Apneea în somn sau alte tulburări de somn
La adulți, episoadele pot apărea și în contextul unor probleme neurologice sau psihice mai serioase, cum ar fi epilepsia, depresia sau tulburările de personalitate. De aceea, în cazul în care somnambulismul apare la o vârstă înaintată sau se agravează brusc, este important să fie evaluat de un specialist în medicina somnului sau neurolog.
Este periculos somnambulismul?
De cele mai multe ori, somnambulismul este inofensiv, mai ales în copilărie, și nu necesită tratamente complicate. Totuși, pericolul apare din cauza comportamentelor involuntare care pot pune persoana sau pe cei din jur în pericol. De exemplu, există cazuri în care somnambulii au căzut pe scări, s-au lovit de obiecte dure sau au ieșit din casă în miez de noapte, în pijama, fără să știe unde se duc. Unii pot chiar aprinde aragazul, deschide uși sau încerca să conducă mașina, ceea ce evident poate deveni extrem de riscant.
Mai există și un risc emoțional. Atât persoana afectată, cât și familia pot trăi o stare de neliniște sau anxietate în legătură cu ceea ce se întâmplă noaptea. Somnambulii se pot simți jenați sau speriați când află ce au făcut, mai ales dacă episoadele sunt frecvente sau bizare. Iar pentru parteneri, părinți sau colegi de cameră, poate fi greu de gestionat o situație în care cineva pare treaz, dar nu răspunde coerent și face lucruri neașteptate.
Totodată, în cazuri foarte rare, somnambulismul extrem poate duce la comportamente agresive, mai ales dacă persoana este trezită brusc sau se simte „amenințată” în timpul episodului. Aceste cazuri sunt excepții, dar au fost documentate în literatura medicală.
Cum poți gestiona somnambulismul?
Gestionarea somnambulismului depinde mult de vârstă, frecvența episoadelor și contextul general de sănătate. În cazul copiilor, de cele mai multe ori este suficientă supravegherea atentă, stabilirea unei rutine regulate de somn și eliminarea posibilelor surse de stres. Este important ca părinții să nu se alarmeze inutil, deși poate părea ciudat, pentru majoritatea copiilor mersul în somn este o fază trecătoare.
Una dintre cele mai utile intervenții, mai ales în cazul episoadelor frecvente, este tehnica trezirii programate. Aceasta presupune ca părintele sau partenerul să observe când apar episoadele și să trezească persoana cu câteva minute înainte de momentul obișnuit, pentru a „reseta” ciclul de somn. Este o metodă simplă, dar care dă rezultate bune în multe cazuri.
Pentru adulți, managementul poate fi mai complex. În primul rând, este esențial să se identifice factorii declanșatori. Uneori, o simplă ajustare a programului de somn, reducerea stresului sau schimbarea unui medicament poate elimina complet problema. Dacă episoadele sunt frecvente, intense sau periculoase, se recomandă o evaluare într-un centru de somn, unde se pot face teste specifice (cum ar fi polisomnografia) pentru a exclude alte afecțiuni.
În unele cazuri, medicii pot recomanda tratamente medicamentoase, în special benzodiazepine sau antidepresive, dar acestea sunt folosite cu prudență și doar când alte metode nu dau rezultate. În paralel, psihoterapia poate ajuta, mai ales dacă în spate există anxietate sau traume nerezolvate.
Un aspect important este siguranța. În casă, trebuie eliminate obstacolele care pot fi periculoase în timpul nopții – de exemplu, încuietorile ușilor pot fi securizate, ferestrele blocate, obiectele tăioase ascunse. Dormitorul poate deveni un spațiu protejat, fără riscuri, în care somnambulul să nu se poată răni sau pune în pericol.
Mituri, curiozități și ce mai știm despre mersul în somn
Somnambulismul a fost dintotdeauna înconjurat de mituri și legende. În trecut, unii îl vedeau ca pe o manifestare mistică sau ca pe un semn de posesie spirituală. Alții credeau că somnambulii nu trebuie niciodată treziți, pentru că pot suferi șocuri psihice grave – o idee exagerată, dar nu complet lipsită de adevăr. De fapt, nu este periculos să trezești un somnambul, dar este dificil, și de multe ori persoana se poate trezi confuză, speriată sau dezorientată.
Un alt mit este că somnambulismul înseamnă că persoana „visează” intens. În realitate, mersul în somn nu apare în faza viselor (REM), ci în somnul profund, când activitatea cerebrală este scăzută. De aceea, nu este vorba despre vise sau dorințe reprimate, ci mai degrabă despre o disociere între corp și conștiință.
Mai știm că somnambulismul are o componentă neurofiziologică clară. Cercetările din ultimele decenii au arătat că în timpul unui episod, anumite regiuni ale creierului – cum ar fi cortexul motor – devin active, în timp ce zonele responsabile de gândirea conștientă rămân „adormite”. E ca și cum creierul ar fi „trezit pe jumătate”, iar corpul acționează fără ca mintea să fie complet prezentă.
Rolul familiei și al celor apropiați în gestionarea somnambulismului
În fața unui episod de somnambulism, nu doar persoana afectată are nevoie de sprijin, ci și cei din jur joacă un rol esențial. De multe ori, un partener de viață, un părinte sau un coleg de cameră este primul care observă comportamentele bizare din timpul nopții. De aceea, înțelegerea, răbdarea și informarea sunt esențiale.
Primul lucru important este evitarea panicii. Este firesc ca un episod de mers în somn să pară alarmant, mai ales dacă persoana se ridică brusc, vorbește incoerent sau se plimbă prin casă. Dar este crucial ca reacția celor din jur să fie calmă. Un ton liniștit, o atingere ușoară pe umăr sau ghidarea blândă înapoi spre pat sunt cele mai bune soluții. Nu este recomandat să țipi, să scuturi persoana sau să o sperii, pentru că asta poate intensifica confuzia sau chiar provoca o reacție defensivă necontrolată.
De asemenea, familia poate ajuta foarte mult prin asigurarea unui mediu sigur. Asta înseamnă să se blocheze ușile și ferestrele în timpul nopții, să se înlăture obiectele periculoase din cameră, să se instaleze eventual un sistem de alarmă discret pentru uși, sau să se folosească un pat jos pentru a evita căderile. Dacă persoana merge frecvent în somn, poate fi util chiar să doarmă într-o cameră la parter.
Un alt aspect esențial este urmărirea și notarea episoadelor. Ținerea unui jurnal de somn, cu detalii precum ora la care au loc episoadele, durata, comportamentul observat sau eventualii factori declanșatori (oboseală, stres, alcool) poate fi extrem de utilă. Aceste informații ajută medicul în stabilirea unui diagnostic corect și în alegerea celei mai bune strategii de tratament.
Nu în ultimul rând, familia trebuie să ofere susținere emoțională. Persoanele afectate de somnambulism pot deveni rușinate, frustrate sau chiar speriate de ceea ce li se întâmplă. A le încuraja să vorbească despre episoade, fără a le judeca sau ridiculiza, le oferă un sentiment de siguranță și acceptare.
Somnambulismul este o tulburare reală, dar de cele mai multe ori trecătoare, inofensivă și gestionabilă. E important să nu ne lăsăm pradă prejudecăților sau fricii, ci să înțelegem cu empatie ceea ce se întâmplă în timpul acestor episoade. Cu un pic de atenție, sprijin din partea familiei și, la nevoie, ajutor medical, somnambulismul poate fi ținut sub control și nu trebuie să umbrească calitatea vieții.
Dacă te confrunți cu episoade de mers în somn sau cineva drag trece prin astfel de momente, nu ezita să ceri sfatul unui specialist. Fiecare somn merită să fie liniștit și fiecare noapte, un refugiu sigur.
Surse:
Lasă un comentariu
Toate comentariile sunt moderate înainte de a fi publicate.
Acest site este protejat de hCaptcha și hCaptcha. Se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciului.